Sa fim pragmatici!

1+1+1+....

1. De aici:

"In numai 4 ani de zile, aparatul bugetar a crescut cu 700000 de angajati. [...] Pentru sustinerea salariilor sutelor de mii de noi angajati la stat in perioada 2006-2008, fostul premier trebuia sa gaseasca resurse de finantare. [...]

Bancile s-au angajat sa acorde imprumuturi statului roman, ca sa aiba de unde plati acest surplus urias de salarii; in schimb bancile, sau catre banci, au fost indrumati acesti nou-angajati la stat ca sa ia... credite de consum!"

***

1. De aici:

"Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art.5-8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.149/2007 privind aprobarea unor măsuri în domeniul finanţelor publice, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului.[...]

Prevederile de lege criticate au următoarea redactare:

- Art.5: "Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice din subordinea acestora, indiferent de sistemul de finanţare, vor lua măsurile necesare pentru plata drepturilor salariale ale personalului prin intermediul cardurilor." [...]

Textele constituţionale invocate ca fiind încălcate sunt cele ale art.44 alin.(1) privind dreptul de proprietate privată şi ale art.135 alin.(2) lit.b), potrivit căruia statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară.

Obligarea personalului din instituţiile publice de a primi drepturile salariale prin intermediul cardului condiţionează folosinţa acestor "bunuri" de existenţa bancomatelor şi automat de voinţa unor persoane juridice private (bănci), care percep pentru eliberarea banilor anumite comisioane. În aceste condiţii, se ajunge la micşorarea drepturilor salariale ale persoanelor din instituţiile publice, fără a se ţine cont de consimţământul acestora.

Mai mult, titularii cardurilor nu pot folosi şi dispune de drepturile lor salariale în orice situaţie, fiind ţinuţi de limitarea zilnică a retragerilor sumelor de bani al căror plafon este stabilit de bancă. Or, nici chiar legiuitorul nu poate limita un drept, decât doar pentru un interes de utilitate publică, şi nicidecum pentru un interes privat.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art.146 lit.d) şi al art.147 alin.(4) din Constituţie, precum şi al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A.d) şi al art.29 din Legea nr.47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi constată că prevederile art.5-8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.149/2007 privind aprobarea unor măsuri în domeniul finanţelor publice sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se înţelege că plata drepturilor salariale prin card este obligatorie."

***

1. De aici:

"[...] dau din intamplare peste o inscriere in AEGRM prin care BCR cesioneaza din nou catre Bucharest Financial Plaza (BFP) un numar de 704 contracte de credit, majoritatea credite ipotecare cu valori cuprinse intre 20.000 euro si 100.000 euro. [...]

Cesionarul creantei, BFP, e o societate care apare inregistrata la Registrul Comertului in 2009 este parte a grupului ERSTE. Adica s-au transferat creditele neperformante din contabilitatea BCR in contabilitatea unui SRL creat special in acest scop. Si gata, am curatat portofoliul de activele toxice.

De ce Erste isi cumpara singuri creantele? [...] Asta in conditiile in care BCR-ul a mai facut anul acesta inca 2 operatiuni de acest gen, una in iunie de 45 de milioane de euro si una in martie de 21 de milioane. Deja vorbim de active cesionate de vreo 100 de milioane de euro, numai pe o banca. Situatia e chiar mai grava la alte perle ale sistemului bancar romanesc.

Interesant e ca debitorii cedati nu au fost pana in prezent executati [...]"

***

1. De aici:

"Teoretic, conflictul îi are ca protagonişti pe dezvoltatorul oficial al proiectului rezidenţial - societatea „Tătăraşi Arena” SRL - şi pe firma de construcţii „Instalaţii Grup” SA, cea care, văzându-se în imposibilitatea de a recupera banii pe lucrările executate, a cerut în instanţă insolvenţa dezvoltatorului.[...]

Astfel, de frica unor pierderi uriaşe,„Volksbank” a început să facă presiuni asupra constructorului, pentru a-l determina să renunţe la cererea de deschidere a insolvenţei. [...]

Deşi suma depăşeşte de câteva zeci de ori valoarea minimă pentru care se poate solicita insolvenţa, Finanţele nu au catadicsit să demareze un astfel de demers. Aceasta în condiţiile în care, pentru alte firme, se declanşează popririle şi, ulterior, cererea de insolvenţă pentru sume cu mult mai mici."

***

1. De aici:

ANEXA Nr. 3

MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE

DEPARTAMENTUL JURIDIC

(Va fi emisa cu antetul oficial al Ministerului)

[Bucuresti, data]

Comisia Comunitatilor Europene

Directia Generala Afaceri Economice si Financiare

Directia L - Operatiuni financiare, managementul programului si legatura cu IFI

Unitatea L3 - Managementul Programului împrumuturi si IFI

L-2920 Luxemburg

Subiect:

Acordul de împrumut încheiat între Comunitatea Europeana (în calitate de Împrumutator) si România (în calitate de Împrumutat) si Banca Nationala a României (în calitate de agent al Împrumutatului) pentru o suma maxima de 5.000.000.000 euro

***

Stimati domni,

În calitatea mea de director al Departamentului Juridic al Ministerului Finantelor Publice din România fac referire la Acordul de împrumut mai sus mentionat si la anexele acestuia ce constituie parte integranta a lui (denumite împreuna în continuare Acordul de împrumut), încheiat între România (denumita în continuare Împrumutat) si Comunitatea Europeana (denumita în continuare Împrumutator) pe data de [Q] 2009.

Garantez ca am toata competenta necesara pentru a emite aceasta opinie juridica în legatura cu Acordul de împrumut în numele Împrumutatului.

Am examinat originalele Acordului de împrumut. Am studiat, de asemenea, prevederile relevante din legile nationale si internationale aplicabile Împrumutatului si agentului sau, mandatele semnatarilor si alte documente pe care le-am considerat necesare sau adecvate. De asemenea, am efectuat si alte investigatii si am analizat aspectele juridice pe care le-am considerat relevante pentru opinia exprimata prin prezenta. Termenii utilizati si nedefiniti în aceasta opinie vor avea semnificatia stabilita în Acordul de împrumut.

Conditionat de cele de mai sus, opinia mea este ca:

11. Alegerea legii engleze ca lege care sa guverneze Acordul de împrumut este o alegere valabila obligatorie pentru Împrumutat conform legii române.

12. Împrumutatul a acceptat în mod legal, efectiv si irevocabil jurisdictia exclusiva a Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene si Curtii de Prima Instanta a Comunitatilor Europene în ceea ce priveste Acordul de împrumut si orice decizie a acestor instante va fi definitiva si aplicabila în România.

13. Nici Împrumutatul si niciuna dintre proprietatile sale nu sunt imune, pe motive de suveranitate sau pe alte motive, fata de jurisdictia, confiscarea - înainte sau dupa judecare - ori executarea în legatura cu orice actiune sau procedura ce tine de Acordul de împrumut, cu exceptia acelor active ce apartin proprietatii publice a Împrumutatului, conform art. 136 din Constitutia României, republicata, si art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.

14. Ratificarea Memorandumului de întelegere si a Acordului de împrumut s-a facut prin Ordonanta de urgenta a Guvernului [introduceti nr. data] în conformitate cu dispozitiile art. 115 alin. (4) din Constitutia României, republicata, ale art. 4 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publica si ale pct. 4.1.i) alin. 8 din Normele metodologice.

Acord Imprumut UE - RO ***

Concluzia - de aici:

"Te descurci, faci bani, hai să-ţi dezleg misterul:

În realitate, i-ai vândut lui mă-ta frigiderul."

***

Vreme trece, vreme vine

Mai jos puteţi avea acces la o secvenţă pentru iniţiaţi - din tot internetul ăsta mare, a adunat doar 3735 vizualizări până acuma.

Recunosc, pe mine m-a fascinat atât de tare încât eu am rulat-o de mai multe ori. Poate părea satiră sau montaj de teatru studenţesc, dar mă tem că nu e nici una din ele.

Aşa că, without further ado, join the club of initiates:

1976 interview with Jose Manuel Durao Barroso,

now President of the European Commission,

as a young, passionate Maoist student leader [...]

****

"...Licenţiat în drept! tânăr eminent! iresistibil orator! caracter mare! idei generoase! desigur, un cetăţean de mare viitor." (I.L. Caragiale - "Tempora")

Basarabia

Alaltaieri eram educati pe toate canalele despre cauza Becali v. clanul Geamănu. Între timp, în Basarabia incepea pe twitter (sincer sa fiu, habar n-am cu ce se mananca aplicatia asta) ... ceva.

Ieri dimineata televiziunile transmiteau in direct - de la poarta penitenciarului unde este tinut in zeghe titanul din Pipera.

Dar pe la pranz - ca si in 89 la noi, brusc, imagini SF: cladirea parlamentului din Chisinau in flacari, sediul lui Voronin sub asediu, harta României Mari, steagul României şi al Europei pe clădirile fumegânde.

În acelaşi timp, undeva într-un birou de comitet... liderii opoziţiei "democratice" din Moldova îşi cereau scuze tătucului Voronin că furtul de voturi a ieşit la iveală, şi îl asigurau ferm că se delimitează de alegătorii furioşi că sunt prostiţi pe faţă de nişte bolşevici expiraţi. Aşa se fură o revoluţie şi viitorul unei generaţii, prin delimitări principiale:

Din clip, pe la 8m20 încolo:

Tov. vice: "Dacă veţi sta cum am stat noi şi stau colegii acolo, şi o să priviţi cu multă atenţie de sus... veţi observa că există un număr redus de oameni, de la o sută la două sute ... trădători... care coordonează şi organizează aceste acţiuni..."

Liderul "opoziţiei": "Am vorbit cu domnul Egumeniţă şi cu domnul procuror şi le-am spus cine sunt... şi au fost alături de mine şi i-am identificat şi le-am arătat ... 1, 2, 3, 4, 5... patruzeci am numărat... de ce n-au fost izolaţi?"

Sunt pesimist faţă de ce şanse au bieţii copii din Chişinău în luptă cu jegosul establishment moldovan din momentul ăsta. Atâta doar că aceşti copii ştiu să cutreiere netul, şi întrebarea e: când vor vedea secvenţa asta genială, îi va mai rămâne clasei politice din Chişinău măcar un gram de capital de încredere? Şi, apoi, mai departe?

Realitatea care este (sau, Vorbe scrise la mânie)

Bun. Ne-am trezit în minunata lume nouă fredonând "Wind of Change" şi "Insieme".

Am descoperit apoi, buimaci de libertatea cu care nu ştiam ce face, că în afară de stilul de trai de câine din comunism există stilul de trai de câine din post-comunism (think inflaţie - pa-pa bani de masina tati; falimente bancare - pa-pa economii bunicule; şomaj, corupţie la vedere de forma "şi ce puteţi voi face, proştilor?").

Nu ne-am vândut ţara - de fapt, nu ne-am vândut uzinele. Le-am lăsat să se năruie sau să fie furate bucată cu bucată.

Ni s-a arătat apoi steagul albastru cu steluţe şi am crezut că asta ar fi soluţia. Am semnat pe linia punctată fără să citim contractul scris mărunt, şi un şuvoi de euroi a năvălit în ţară. Am înlocuit istoria şi examenele de admitere la facultăţi cu educaţia sexuală şi diplomele luate pe bani cash. Din media au dispărut dezbaterile şi au apărut advertorialele - cu preţul în euro, CIP sau fara TVA.

Fiind căile ferate lăsate în paragină şi jegoase tramvaiele, metroul şi autobuzele, am cumpărat pe credit sau in leasing maşini şi ne-am îngrămădit pe străzi, printre borduri în curs de înlocuire, pe străzi mereu în curs de asfaltare şi-n intersecţii semaforizate ca în filmele cu Stan şi Bran.

Am învăţat să fim investitori imobiliari şi ne-am crezut mai şmecheri decât brokerii de real estate din Monte Carlo, care n-ar fi fost în stare să găsească cumpărători dispuşi să dea suta de mii euro "plus interest" pe garsoniere din blocuri ridicate de Gheorghiu-Dej.

Şuvoiul de euroi a secat, şi aflăm iar lucruri noi. Aflăm că, în medie, romanii traiesc pana la 68 de ani, dar că generatiei care acum are 20-30 (adică aia care au venit pe lume ascultand "Wind of Change") i se va permite sa iasa la pensie abia la 70. Se sauve qui peut.

Aflam ca, desi bancile au secat balta de euro, activitatea lor e pe baza de "accept no substitute" si ca, dupa ce ne vor fi scoase la vanzare casele, terenurile, masinile, si firmele ne vor fi lichidate, vom cumpara in continuare euroi din salariile in roni si vom tot plati, pana la plata integrala a creditelor angajate ca bezmeticii.

Doua intrebari raman: cand ne vom da seama ca, in esenta, daca o banca plimba 100k euro la zece debitori care isi schimba statutul social avansand pe scara imobiliara printr-o achizitie locativa pe credit, de fiecare data de 100 de k (primul de la chirie la proprietar de garsoniera de 100 k, al doilea de la garsoniera de 100k la apartament de 200 k, al treilea de la apartament de 200 k la casa de 300 k, al patrulea de la casa de 300 k la vila de 400 k etc etc), banca a avut initial 100k euro, dar va primi inapoi 1000k "plus interest", iar debitorii devin, toti, proprietatea banciii? Cand vom afla ca euroii sunt, la urma-urmei, doar niste simboluri tiparite pe foi de hartie?

Probabil tot atunci cand vom constata ca in anii 90 nu ne-am vandut uzinele, dar ca in deceniul asta am primit temporar o mana de hartii pe care le-am plimbat de la unul la altul pana cand ne-am dat la schimb tara.

Şi, revenind la branding

Îmi dedeam şi io cu parerea acu' vreo ceva vreme, despre anestezia prin branding (v. infra, 19.09.08) când vine vorba despre mă-nţelegi, all things European.

În episodul de azi, e vorba despre Drepturile Omului înăuntrul Uniunii Europene.

Oricât de paradoxal ar părea, deşi toate statele membre UE sunt semnatare ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, deşi principiile încorporate în Convenţie sunt la loc de cinste în actele declarative ale U.E. (ex. Carta Drepturilor Fundamentale în Uniunea Europeană) în tratatele constitutive ale Uniunii, dincolo de nivelul declarativ, în concret protecţia materială recunoscută Drepturilor Omului de instituţiile Uniunii este surprinzător de redusă.

Pe de o parte, Curtea de Justiţie a C.E. (de la Luxemburg, o altă mâncare de peşte decât Curtea Drepturilor Omului de la Strasbourg) s-a pronunţat în 1996, pe cale de opinie (Avis 2/94, 28.03.1996), solicitată fiind de Consiliul UE să examineze compatibilitatea dintre Tratatul Comunităţii Europene (i.e. Tratatul de la Maastricht) şi posibilitatea Uniunii de a adera la un tratat internaţional (în speţă, Convenţia pt. Apărarea Drepturilor Omului).

În mod cu totul surprinzător (pentru mine cel puţin), Avizul Curţii C.E. a fost negativ, în sensul că Uniunea nu poate adera la CEDO (aşa încât nici până azi CEDO nu este drept pozitiv comunitar):

En effet, pour donner une réponse circonstanciée sur la question de la compatibilité de l'adhésion de la Communauté à la convention avec les règles du traité, en particulier avec les articles 164 et 219 relatifs à la compétence de la Cour, celle-ci doit disposer d'éléments suffisants sur les modalités en vertu desquelles la Communauté envisage de se soumettre aux mécanismes actuels et futurs de contrôle juridictionnel institués par la Convention.

Or, force est de constater qu'aucune précision n'a été fournie à la Cour sur les solutions envisagées en ce qui concerne l'aménagement concret de cette soumission de la Communauté à une juridiction internationale.

En conséquence, LA COUR

émet l'avis suivant:

En l'état actuel du droit communautaire, la Communauté n'a pas compétence pour adhérer à la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales.

Motivarea ipocrită a Curţii C.E. este deci, în esenţă, cam aşa: deoarece nu s-a negociat , şi nu cunoaştem, în ce limite s-ar aplica Uniunii rigorile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, opinia noastră e că Uniunea nu are competenţa de a adera la CEDO.

Motivarea e ipocrită fiindcă, după aderarea la CEDO, Convenţia se execută, nu se discută:

Article 1 . Obligation to respect human rights The High Contracting Parties shall secure to everyone within their jurisdiction the rights and freedoms defined in Section I of this Convention.

Desigur, această cerinţă draconică ar fi presupus adevărate cutremure în structura, organizarea şi funcţionarea mandarinatului U.E., ceea ce, după cum reiese de mai sus, nu poate fi admis.

Pe de altă parte, normele de drept comunitar sunt obligatorii pentru statele membre.

Consecinţa directă a acestei situaţii?

În prezent, raportarea actelor normative ale Uniunii (ex. Directivelor C.E.) la garanţiile privind drepturile omului este de facto facultativă, şi stă la dispoziţia emitentului, sub controlul (dificil de concretizat) al CJCE. Iar dacă aplicarea dreptului comunitar obligă membri U.E. la încălcarea CEDO, răspunderea pentru aceste încălcări în faţa Curţii de la Strasbourg, incumbă membrilor U.E. şi nu Uniunii înseşi (ex. decizia CEDO în cauza Matthews v United Kingdom).

À bon entendeur, salut.

Living in Truth

Gestionarul unui aprozar a pus în vitrină, printre ceapă şi morcovi, lozinca "Proletari ai lumii, uniţi-vă!"

De ce a făcut-o? Ce încearcă el să comunice lumii? E atât de entuziasmat de ideea unităţii proletarilor din lume? E entuziasmul lui atât de mare încât simte un imbold irezistibil să împărtăşească publicului idealurile sale? S-a gândit el mai mult de o clipă cum s-ar putea realiza o astfel de unire şi ce ar însemna?

Cred că se poate spune, cu certitudine, că majoritatea covârşitoare a gestionarilor de prăvălii nu se gândesc deloc la lozincile pe care le pun în vitrine, şi nici nu le folosesc spre a-şi exprima opinii proprii.

Lozinca de mai sus a fost dată gestionarului de conducerea cooperativei, împreună cu ceapa şi morcovii. El le-a pus pe toate în vitrină pur şi simplu fiindcă astfel se procedează de ani de zile, fiindcă toată lumea face la fel, şi fiindcă aşa trebuie. Dacă ar refuza, ar avea probleme. I s-ar putea reproşa că nu are vitrina amenajată corespunzător; cineva ar putea să-l acuze că e duşmănos. El o face fiindcă lucrurile astea trebuiesc făcute, dacă vrei să nu ai probleme. E unul din miile de detali care îi garantează o viaţă relativ liniştită, "un trai social armonios", cum se zice.

Evident că gestionarul e indiferent la conţinutul semantic al lozincii din vitrină; el nu o pune acolo din dorinţa sa personală de a comunica trecătorilor idealul pe care îl exprimă. Aceasta, desigur, nu înseamnă că acţiunea sa nu are deloc motiv sau semnnificaţie, sau că lozinca nu comunică nimic nimănui.

Lozinca e un semnal, şi ca atare are un mesaj subliminal dar foarte clar exprimat. În vorbe, ar suna cam aşa: "Eu, gestionarul X, locuiesc aici şi ştiu ce trebuie să fac. Eu mă comport cum mi se cere. Sunt de încredere şi dincolo de reproş. Sunt obedient şi în consecinţă am dreptul să fiu lăsat în pace."

Mesajul acesta are şi un destinatar: e adresat către şeful gestionarului, şi în acelaşi timp e un scut care îl protejează pe gestionar de eventualii informatori. Adevăratul sens al lozincii, aşadar, e adânc ancorat în existenţa gestionarului. Îi reflectă interesele sale vitale. Dar care sunt aceste interese vitale?

Să reţinem: dacă gestionarului i s-ar fi ordonat să expună lozinca, "Mi-e frică şi în consecinţă mă supun", el n-ar fi fost atât de indiferent la semantica sa, deşi afirmaţia ar fi fost adevărată. Gestionarului i-ar fi fost ruşine să pună în vitrină o asemenea declaraţie a umilinţei sale, şi asta în mod natural, fiindcă e o fiinţă omenească şi deci are simţul propriei demnităţi.

Pentru a depăşi această complicaţie, expresia sa de loialitate trebuie să îmbrace forma unui semnal care, cel puţin la nivel formal, să indice un nivel de convingere dezinteresată. Trebuie să-i permită gestionarului să spună "Şi ce-i rău dacă se unesc proletarii din lume?" Astfel lozinca îl ajută pe gestionar să îşi ascundă de sine însăşi josnicia obedienţei sale, în acelaşi timp ascunzând josnicia puterii. Le ascunde în faţa a ceva înalt. Şi acel ceva este ideologia.

Ideologia este o formă înşelătoare de raportare la univers. Ea le oferă oamenilor iluzia unei identităţi, a demnităţii şi a moralităţii în timp ce totodată le uşurează despărţirea de ele. Ca depozitar a ceva "supra-personal" şi obiectiv, le permite oamenilor să îşi mintă conştinţa şi să-şi ascundă poziţia adevărată şi adevărata lor aşezare în ordinea lucrurilor, atât de ei înşişi cât şi de restul societăţii.

E o cale de a legitimiza ce e deasupra, dedesubt, şi lateral, foarte pragmatică şi în acelaşi timp aparent demnă. E adresată atât oamenilor cât şi lui Dumnezeu. E un văl dinapoia căruia oamenii îşi pot ascunde "existenţa lor căzută", trivializarea lor, şi adaptarea lor la status quo. E o scuză pe care o poate folosi oricine, de la gestionarul care îşi ascunde teama de a-şi pierde slujba în spatele unui aparent interes pentru unirea proletariatului din lume, până la cel mai înalt funcţionar, al cărui interes de a rămâne la putere poate fi deghizat în fraze despre serviciul în slujba clasei muncitoare.

Funcţia primară de scuză a ideologiei, aşadar, este de a furniza oamenilor, atât ca victime cât şi ca stâlpi ai sistemului post-totalitar, iluzia că sistemul e în armonie cu ordinea omenească şi cu ordinea universală.

Cu cât o dictatură emai mică şi mai puţin stratificată de modernizarea societăţii de sub ea, cu atât mai direct va fi manifestată voinţa dictatorului. Cu alte cuvinte, dictatorul poate recurge la disciplinare mai mult sau mi puţin făţişă, evitând astfel procesul complex de a se raporta la lume şi justificarea faţă de sine pe care o implică ideologia. Dar cu cât mecanismele puterii devin mai complexe, cu cât e mai largă şi mai stratificată societatea pe care o conduce, şi cu cât mai lungă e durata sa istorică, cu atât indivizii trebuie conectaţi la ele din exterior, şi mai mult importanţă dată scuzei ideologice.

Ideologia acţionează ca un pod dintre regim şi oameni, peste care regimul interacţionează cu oamenii şi oamenii interacţionează cu regimul. Aceasta explică de ce ideologia joacă un rol atât de important în sistemul post-totalitar: acea maşinărie complexă de unităţi, ierarhii şi curele de transmisie, şi instrumente indirecte de manipulare care asigură în nenumărate moduri integritatea regimului, fără a lăsa nimic întâmplării, ar fi pur şi simplu de negândit fără ideologia care acţionează ca o scuză atot-cuprinzătoare şi ca scuza fiecăreia din părţile sale.

Astfel grăit-a Vaclav Havel, demult în altă eră. Coincidenţele între vorbele sale cu părerea mea de mai jos sunt pur întâmplătoare.

Realpolitik

Deci, părerea mea.

Organizatiile membre ale Initiativei pentru o Justitie Curata, Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania si Asociatia Magistratilor din Romania – filiala Cluj, cer partidelor politice angrenate in formarea viitorului Guvern sa nu negocieze si sa nu puna in pericol independenta justitiei.

Obligatiile Romaniei prin tratatul de aderare cu UE semnat in anul 2005 au fost asumate in mod egal de toate partidele politice si ele includ cu prioritate continuarea luptei anticoruptie la cel mai inalt nivel, sprijinirea magistratilor care pun in practica aceste angajamente si independenta justitiei. Nu exista nici un temei constitutional sau legal ca asemenea lucruri sa faca obiectul negocierilor politice.

În continuarea acestui apel idealist în spirit, dat fiind că vine Crăciunul şi brazii rămaşi în pădure trebuie ocrotiţi pentru a fi sacrificaţi sezonul următor, aş sugera un îndemn la fel de realist ca şi cel mai de sus: în lumina principiilor de protecţie a mediului instituite prin Directivele Comisiei Europene, fac pe această cale apel la urşii carpatini să nu se mai cace în mediul forestier.

Din învăţăturile bătrânului Joe Stalin cătră nepoţii săi spirituali

Motto:

"Знаете, товарищи, -говорит Сталин, - что я думаю по этому поводу: я считаю, что совершенно неважно, кто и как будет в партии голосовать; но вот что чрезвычайно важно, это - кто и как будет считать голоса"

"Aflaţi, tovarăşi," spuse Stalin, "ce cred eu despre asta: e fără importanţă cine din partid votează, şi cum; dar e de o importanţă crucială cine numără voturile, şi cum."

(Boris Bazhanov, "Memoriile fostului secretar al lui Stalin")

Vă raportăm deci, Tovarăşe Generalissim, că, la ultimele alegeri, în memoria Dvs. şi în cinstea Zilei Naţionale, Guvernul României, presa română şi cercetătorii din institutele de sondare a opiniei publice, au făcut pe deplin dovada că învăţăturile Dvs. sunt încă păstrate cu sfinţenie şi călăuzesc cu entuziasm democraţia populară română spre cele mai înalte culmi de europenism.

Poporul a votat, dacă a apucat. Democraţia a înfrânt!