Silenzio stampa
Nici unul dintre ziarele unde lucreaza cei cincizeci de jurnalisti care au participat la "test-drive-ul" organizat de Porsche Romania nu a relatat ca, la intoarcerea de la Tirgu Mures, la Bucuresti, pe 8 aprilie, unul din cele 38 din automobilele Volkswagen Passat reunite la aceasta manifestare promotionala a intrat in plin intr-o Dacia Nova care venea din contrasens, omorind soferul si accidentindu-i grav sotia, aflata inca si ieri, in coma.Ca sa intelegem cum de este posibil ca un numar atit de mare de ziaristi sa treaca sub tacere un astfel de eveniment din preajma lor, reproducem textul aparut pe un site specializat in automobilism, ilustrind starea de spirit a unuia dintre jurnalistii participanti la acest "test-drive" ucigas."Am plecat din Bucuresti entuziasmat, apucindu-ma sa depasesc tot ce aveam in cale. Pina la Brasov am facut 2 ore in conditiile in care se lucreaza la drum pe Valea Prahovei. Totusi am ajuns al treilea. Primul a fost un tip care a alergat la raliuri. Super meserias, nu am putut sa ma tin dupa el desi avea o varianta de 105 CP. (ehe. mi-am zis ca mai am multe de invatat)"
Deşi în "Bursa" nu se precizează, relatarea de bengos o puteţi găsi la http://www.masini.ro/forum/viewtopic.php?t=4011 (maestre "Mircea KDT", dacă te bate gândul, nu te obosi să modifici postul, funcţia "print screen" e inventată de mult.)
Jos pălăria pentru "Bursa". Şi când te gândeşti cum mai înfierează presarii noştri un amărât de-american care a trecut pe "STOP" cu 50kmh....
UPDATE:
Urât, foarte, foarte urât. De la "silenzio stampa" la "omertá" e, se pare, o distanţă foarte mică, în zilele noastre. Adminii de la Mirabilis Media s.r.l. i.e. www.masini.ro au traversat-o în timp record, astăzi, alegând ca în loc să baneze userul cu pricina, păstrând relatările sale în cazul ipotetic în care niscai organe de cercetare ar avea nevoie de acestea, să şteargă cu totul topicul cu test-drive VW Passat (cu un scurt intermezzo în care, derutaţi, au interpretat legea drepturilor de autor cu acelaşi umor involuntar cu care Mitică Dragomir interpretează dreptul la confidenţialitate). Nu m-aş fi aşteptat. Noroc că, în mod cu totul şi cu totul întâmplător, undeva pe web se găsesc două screen captures care arată cam aşa:
respectiv, aşa:
Iar, pour la bonne bouche, aşa au relatat reporterii unui important cotidian central această ieşire pe roţi la aer de primăvară:





0comentarii:
Trimiteţi un comentariu
<< Home