Şi, revenind la branding

Îmi dedeam şi io cu parerea acu' vreo ceva vreme, despre anestezia prin branding (v. infra, 19.09.08) când vine vorba despre mă-nţelegi, all things European.

În episodul de azi, e vorba despre Drepturile Omului înăuntrul Uniunii Europene.

Oricât de paradoxal ar părea, deşi toate statele membre UE sunt semnatare ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, deşi principiile încorporate în Convenţie sunt la loc de cinste în actele declarative ale U.E. (ex. Carta Drepturilor Fundamentale în Uniunea Europeană) în tratatele constitutive ale Uniunii, dincolo de nivelul declarativ, în concret protecţia materială recunoscută Drepturilor Omului de instituţiile Uniunii este surprinzător de redusă.

Pe de o parte, Curtea de Justiţie a C.E. (de la Luxemburg, o altă mâncare de peşte decât Curtea Drepturilor Omului de la Strasbourg) s-a pronunţat în 1996, pe cale de opinie (Avis 2/94, 28.03.1996), solicitată fiind de Consiliul UE să examineze compatibilitatea dintre Tratatul Comunităţii Europene (i.e. Tratatul de la Maastricht) şi posibilitatea Uniunii de a adera la un tratat internaţional (în speţă, Convenţia pt. Apărarea Drepturilor Omului).

În mod cu totul surprinzător (pentru mine cel puţin), Avizul Curţii C.E. a fost negativ, în sensul că Uniunea nu poate adera la CEDO (aşa încât nici până azi CEDO nu este drept pozitiv comunitar):

En effet, pour donner une réponse circonstanciée sur la question de la compatibilité de l'adhésion de la Communauté à la convention avec les règles du traité, en particulier avec les articles 164 et 219 relatifs à la compétence de la Cour, celle-ci doit disposer d'éléments suffisants sur les modalités en vertu desquelles la Communauté envisage de se soumettre aux mécanismes actuels et futurs de contrôle juridictionnel institués par la Convention.

Or, force est de constater qu'aucune précision n'a été fournie à la Cour sur les solutions envisagées en ce qui concerne l'aménagement concret de cette soumission de la Communauté à une juridiction internationale.

En conséquence, LA COUR

émet l'avis suivant:

En l'état actuel du droit communautaire, la Communauté n'a pas compétence pour adhérer à la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales.

Motivarea ipocrită a Curţii C.E. este deci, în esenţă, cam aşa: deoarece nu s-a negociat , şi nu cunoaştem, în ce limite s-ar aplica Uniunii rigorile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, opinia noastră e că Uniunea nu are competenţa de a adera la CEDO.

Motivarea e ipocrită fiindcă, după aderarea la CEDO, Convenţia se execută, nu se discută:

Article 1 . Obligation to respect human rights The High Contracting Parties shall secure to everyone within their jurisdiction the rights and freedoms defined in Section I of this Convention.

Desigur, această cerinţă draconică ar fi presupus adevărate cutremure în structura, organizarea şi funcţionarea mandarinatului U.E., ceea ce, după cum reiese de mai sus, nu poate fi admis.

Pe de altă parte, normele de drept comunitar sunt obligatorii pentru statele membre.

Consecinţa directă a acestei situaţii?

În prezent, raportarea actelor normative ale Uniunii (ex. Directivelor C.E.) la garanţiile privind drepturile omului este de facto facultativă, şi stă la dispoziţia emitentului, sub controlul (dificil de concretizat) al CJCE. Iar dacă aplicarea dreptului comunitar obligă membri U.E. la încălcarea CEDO, răspunderea pentru aceste încălcări în faţa Curţii de la Strasbourg, incumbă membrilor U.E. şi nu Uniunii înseşi (ex. decizia CEDO în cauza Matthews v United Kingdom).

À bon entendeur, salut.